Acer anunţă noi laptopuri din gamele Swift, Spin şi Aspire, cu procesor Intel Gen 11, grafică Iris Xe

0
827

Acer a organizat un eveniment important în această săptămână, sub numele de Next@Acer, în cadrul căruia am văzut debutând cele mai noi laptopuri din gamele Swift, Spin şi Aspire. A fost un eveniment complex, care a inclus şi o boxă inteligentă, monitoare de gaming, dar şi un laptop premium Porsche Design. În acest articol ne axăm totuşi pe notebook-uri din gamele Swift, Spin şi Aspire, care aduc procesoare Intel Gen 11 şi grafică Iris Xe.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acer Swift 3X (SF314-510G)

Începem cu Acer Swift 3X (SF314-510G), un laptop de larg consum care vine în diferite configuraţii de stocare şi RAM şi cu două opţiuni de procesor: Intel Core i5-1135G7 sau Intel Core i7-1165G7. Ecranul este un panou IPS LCD de 14 inch, cu rezoluţie Full HD şi acoperire de 72% a spectrului de culoare NTSC. Pe partea de conectivitate avem port USB-C, Thunderbolt 4, dar şi USB 3.2 Gen 2, plus suport Intel WiFi 6 AX201. Swift 3x aduce doar grafică integrată, nu şi placă grafică separată.

E vorba despre Iris Xe MAX aici. Autonomia promisă este de până la 17.5 ore cu o singură încărcare, iar produsul are preţ de pornire de 849 de euro. Vine în magazine în noiembrie.

Acer Spin 3 (SP313-51N)

Aşa cum ne-am obişnuit, gama Acer Spin presupune convertibile cu design versatil. Un exemplu este noul Acer Spin 3 (SP313-51N), cu ecran tactil multi touch, cu panou IPS LCD de 13.3 inch. Oferă rezoluţie de 2560 x 1600 pixeli, iar formatul ales este 16:10. Avem la dispoziţie şi o balama rotativă la 360 de grade, care permite utilizarea laptopului în mod cort, stand şi tabletă. Primim la pachet şi un stylus Acer încorporat, cu 4096 niveluri de presiune, pentru a interacţiona în cel mai bun mod cu ecranul tactil.

Printre dotări se afla procesoare Intel Core Gen 11, grafica Iris Xe şi putem alege chiar un setup cu SSD-uri duale. Există şi porturi USB-C cu Thunderbolt, iar preţul de pornire este de 899 de euro. Produsul vine în Europa în decembrie 2020.

Acer Spin 5 (SP513-55N)

Tot din gama Spin, dar mai bine dotat avem acest Acer Spin 5 (SP513-55N), cu un format convertibil şi balama rotativă la 360 de grade. Cântăreşte doar 1.2 kilograme şi are o talie de 14.9 mm. Aduce un ecran IPS VerviView 2K de 13.5 inch, cu rezoluţie de 2256 x 1504 pixeli, cu aspect 3:2. Evident, este un ecran tactil, iar terminalul aduce şi un stylus integrat pentru interacţiune mai precisă. Avem şi procesor Intel Core i7 Gen 11, grafica Iris Xe şi baterie ce promite până la 15 ore de funcţionare.

Mai bifăm şi difuzoare stereo frontale şi multiple porturi USB-C cu Thunderbolt 4. Spin 5 vine în decembrie 2020, la preţul de pornire de 1099 de euro.

Noi modele Acer Aspire

Şi în gama Aspire găsim noutăţi, precum 3 modele cu diagonale diferite: de la 14 inch la 15.6 inch şi 17.3 inch. Iată ce variante avem:

  • Aspire A514-53 14 inch: din noiembrie, preț pornire 599 euro
  • Aspire A515-56 15.6 inch: din noiembrie, preț pornire 599 euro
  • Aspire A517-52 17.3 inch: din noiembrie, preț pornire 599 euro

Aceste modele vin în configuraţii cu procesor Core i5 sau i7 Gen 11, dar există şi o versiune Core i3. Rezoluţie merge până la Full HD şi autonomia până la 10 ore. Pe partea grafică puteţi alege şi plăci grafice NVIDIA Geforce MX360 sau MX450.