Ştiţi Control Panel din Windows? E genul acela de zona în care te pierzi căutând setări legate de sunet, reţea, periferice, personalizare şi aplicaţii. Microsoft i-a pus gând rău acestei funcţii, conform unor scăpări online, pe care le detaliem mai jos.
De la Windows 8 încoace, Microsoft a avut o abordare duală cu privire la Setările din Windows. Pe de o parte avem o aplicaţie Settings modernă, inspirată de cea de la telefoane, iar a doua este clasica Control Panel. Microsoft a tot încercat să scape de vechiul Control Panel pentru a elimina confuzia, iar acum e în sfârşit gata să facă pasul cel mare. În 5 ani procesul tot nu e gata. Cele mai noi build-uri Windows 10 care au ajuns la Insideri au nişte aluzii la o zonă cheie ascunsă din Control Panel: cea About System.
Se pare că şi toate linkurile spre acea zonă au fost scoase. ID-urile care confirmă asta sunt „HideSystemControlPanel”, „SystemControlPanelFileExplorerRedirect” şi „SystemControlPanelHotkeyRedirect”. Toate aceste ID-uri sunt dezactivate în cele mai noi build-uri publice. Microsoft a înţeles că opţiunile cele mai importante din Control Center sunt deja dublate în Settings şi a devenit redundant Panel-ul. Există totuşi unele opţiuni de acolo care nu au fost portate, dar sunt în lucru.
Schimbarea ar putea fi activată de abia la început de 2021, din ce am înţeles. Microsoft e totuşi precaută, pentru că s-a fript şi cu înlocuirea mult iubitei aplicaţii Paint cu Paint 3D. A fost chiar nevoită să îşi revizuiască decizia şi să aducă Paint înapoi. Alte clasice ca NotePad şi Task Manager au fost upgradate, dar măcar şi-au păstrat identitatea de bază. Ceva îmi spune că nu vom duce prea tare dorul lui Control Panel.