La mai bine de 3 ani de la anunțarea veștii că un al treilea magazin IKEA va fi deschis în România, iată că încep și lucrările de construcție. Acest nou magazin va fi localizat în Dumbrăvița, județul Timiș, iar din informațiile pe care le-am aflat, deschiderea ar putea avea loc în 2022, în primăvară.
Magazinul va fi ridicat chiar la intrarea în Timișoara dinspre Arad și descoperim că lucrările au început din data de 12 aprilie. Startul a fost dat la primul sens giratoriu, de la intersecția străzii Petre Țuțea și D.N. 69 (calea Aradului). Noua construcție implică și lărgirea la 4 benzi a străzii Petru Țutea și crearea unui drum colector care va merge paralel cu calea Aradului.
De asemenea, aflăm că manager de proiect este compania Optim Project Management din București. Ca și constructor a fost ales Baumpartner Baumtechnic din Belgia. Pe panoul de șantier apare menționată data finalizării drept 12 decembrie 2021, dar abia în primăvara anului viitor va avea loc inaugurarea.
Noul IKEA din Timișoara va fi dispus pe 3 niveluri. Va include atât sisteme de captare a energiei geotermale, cât și panouri fotovoltaice. Vorbim aici despre un teren de 85.000 de metri pătrați care a fost în posesia omului de afaceri Ion Țiriac. De asemenea, noul magazin ar urma să ofere 250 locuri de muncă și va crea multe oportunități pentru zonă.