Știm deja că Allview pregătește noi Smart TV-uri pentru 2021. Este vorba de seria ePlay7100 care a ajuns deja la al treilea teaser oferit chiar astăzi de către companie. Aceste televizoare vor fi lansate sub conceptul TOUCHLESS, interacțiunea cu acestea fiind simplificată și realizându-se facil, folosind doar vocea. Totuși, asta nu e tot, iar teaser-ul de astăzi ne oferă noi detalii interesante cu privire la seria ePlay7100.
Se pare că noul lineup se apropie cu pași repezi de lansare, iar televizoarele vor beneficia în premieră de tehnologia Picture Quality. Aceasta se bazează pe inteligență artificială (AI) și poate optimiza în timp real imaginea pentru a oferi utilizatorilor cea mai bună calitate de vizionare. Totodată, din teaserele anterioare am aflat faptul că Allview a pregătit un upgrade atât pe partea de imagine, cât și pe cea de sunet.
Astfel, noile televizoare din gama Allview ePlay7100 vor integra tehnologiile Dolby Atmos și Dolby Vision. Am mai aflat că tehnologia Far Field Voice Control este și ea la bord, permițând transmitera comenzilor prin voce, fără a atinge telecomanda. Observăm că ultimul teaser lansat de către brașoveni prezintă același design slim. Muchiile sunt foarte subțiri pe 3 laturi, iar în partea de jos observăm două piciorușe pentru suport. Așteptăm și difuzoare stereo puternice, suport HDR 10 și eventual panouri QLED și rezoluție 4K. Totodată, noile modele ar rula Android TV și ar avea Chromecast integrat.
Nu avem încă o dată oficială de lansare din partea Allview, însă teaserele din ultimul timp denotă un debut iminent.