Mai ţineţi minte când Amazon Alexa râdea diabolic? Ei bine a revenit cu un gest şi mai creepy. Un utilizator ar fi descoperit asistentul virtual rostind următoarele cuvinte „de fiecare dată când închid ochii, văd oameni care mor„.
Pe 18 iunie 2018 un device Amazon Echo a spus aceste cuvinte, în casa lui Shawn Kinnear, tânăr de 30 de ani din SUA. El se afla în San Francisco şi a declarat pentru publicaţiile din State că boxa inteligentă s-a activat din senin şi a rostit acea propoziţie. Utilizatorul avea Alexa activă în sufgragerie, iar Amazon Prime era activat pe TV, dar era trecut pe pauză.
E interesant că Shawn i-a cerut lui Alexa să repete ce a spus, dar asistentul a spus că nu înţelege comandă. Şi mai ciudat şi deranjant a fost că Alexa vorbea despre oameni care mor cu o voce destul de joviala. Tânărul insistă că e prima oară când gadgetul său se poartă dubios, din 2016 de când îl are. Evident, nu avem dovezi în această privinţă şi avem doar cuvântul său contra „cuvântului” Amazon.
Amazon nu a dat vreun răspuns oficial cu privire la acest incident, cum nu a reacţionat nici la acel râs creepy de acum câteva luni. Evident exista posibilitatea unui hack sau a unei farse printr-un mesaj preînregistrat de soţie/prieteni. Sau dacă suntem paranoici putem crede că apocalipsa AI e gata să se dezlănţuie.