AMD a dezvăluit pe 14 octombrie noua placă grafică cu preţ accesibil, dar în acelaşi timp un model destul de puternic. E vorba despre AMD Radeon RX 6600, care se încadrează în zona entry level a plăcilor grafice desktop cu tehnologie RDNA2.
Produsul costă 329 de dolari şi e gândit să concureze cu NVIDIA RTX 3060, care are un cost similar. Noul RX 6600 are acelaşi cam acelaşi silicon de GPU ca şi 6600 XT, care e mai scump, doar că foloseşte 28 de unităţi de calcul în loc de 32. 6600 e şi tactat mai jos, la 2491 MHz, în versiunea cu Boost şi 2044 MHz în versiunea Gaming. Ajunge la 8.93 TFLOPs faţă de cei 10.6 TFLOPs de la 6600 XT.
Dispune de 8 GB memorie GDDR6 (la 14 Gbps faţă de 16 Gbps cât are 6600 XT), iar lăţimea de bandă a memoriei este de 224 GB/s faţă de 256 GB/s. Şi pentru că tot comparăm aceste plăci, ambele au 32 MB de Infinity Cache. Avem totuşi un bus mai limitat, PCIe 4.0 x8 în loc de x16 cum au modelele Radeon mai bine dotate şi mai scumpe. Asta înseamnă că vă veţi putea trezi cu bottleneck în unele aplicaţii.
Partea bună e că avem un consum scăzut faţă de alte plăci Radeon: 132W. Veţi găsi variante de RX 6600 produse de către parteneri AMD precum ASUS, Gigabyte, MSI, XFX, Sapphire şi alţii.