AMD a anunţat o nouă generaţie de procesoare Ryzen, generaţia a doua de modele Ryzen 5 şi Ryzen 7, care vor începe să fie vândute pe 19 aprilie. Precomenzile au început deja, iar noua familie include de fapt 4 procesoare: AMD Ryzen 7 2700X, Ryzen 7 2700, Ryzen 5 2600X şi Ryzen 5 2600.
Variantele Ryzen 7 vin cu 8 core-uri, 16 thread-uri şi frecvenţe mai ridicate decât predecesorii Ryzen 7 1700X şi 1700. AMD Ryzen 7 2700X costă 329 de dolari şi pornesc de la frecvenţa de 3.7 GHz, iar cu boost ajunge la 4.3 GHz. Are cache de 20 MB şi TDP de 105 W, faţă de cei 95W ai lui Ryzen 7 1700X.
La 299 dolari îl avem pe AMD Ryzen 7 2700 la 3.2 GHz, 4.1 GHz cu boost, 20 MB cache şi un TDP mai micuţ, la 65W. Trecând la Ryzen 5-uri, acestea sunt modele hexa core/ 12 thread. Ryzen 5 2600X costă 229 dolari, are frecvenţa de baza de 3.6 GHz şi cu boost ajunge la 4.2 GHz . Cache-ul este de 19 MB şi TDP-ul de 95W.
Toate cele 4 cipuri noi folosesc aceeaşi interfaţă Socket AM4 ca şi prima generaţie de Ryzen-uri şi recent lansatele APU-uri AMD. Acest Socket are viaţă lungă, AMD promiţând să îl folosească şi pe alte generaţii de produse viitoare, deci compatibilitatea cu plăcile actuale sau mai vechi e asigurată. AMD a mai lansat şi un cooler high end, Wraith Prism LED, care va sosi la pachet cu Ryzen 7 2700X.
Are un inel LED şi palete transparente pentru ventilator.