AOC prezintă 4 monitoare curbate din gama G2, cu refresh rate de 165 Hz, variante pentru toate bugetele

0
1095

AOC a prezentat în această săptămână 4 noi monitoare curbate din seria G2. E vorba despre modele pentru bugete diferite şi cu două variante de diagonale 60.5 cm şi 68.6 cm. Primele două modele sunt C24G2AE și C24G2U, iar cele mai mari sunt C27G2AE și C27G2U. Toate aceste modele folosesc un panou VA Full HD şi o curbură 1500R, aduc şi AMD FreeSync Premium, dar şi alte beneficii, detaliate mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Monitoarele vin cu suport pentru refresh rate de 165 Hz, timp de răspuns de 1 ms (MPRT) şi difuzoare integrate (două de câte 2W). Modelele „AE” sunt ideale pentru gamerii care vor o versiune accesibilă de monitor, fără accesorii, cu un suport inclinabil. Modelele „U” includ un suport reglabil în înălţime şi un hub USB 3.2 cu 4 porturi USB pentru ergonomie şi extra flexibilitate.

Seria G2 de la AOC a atras gamerii prin specificaţii şi preţuri rezonabile. Acum punctul de atracţie este refresh rate-ul de 165 Hz şi designul curbat. Toate noile dispozitive au un design subţire, cu accente roşii, oferind monitoarelor un aspect modern. Monitoarele au panouri VGA cu un contrast de 3000:1 pentru modelele de 24 inch şi 4000:1 pentru cele de 27 inch. Afişajele oferă culori vii şi unghiuri de vizualizare de 178 de grade. Ajută la gaming şi opţiunea MBR (Motion Blur Reduction), iar modul Low Input Lag vă oferă un avantaj în gaming-ul competitiv.

Cele 4 porturi USB 3.2 ale hubului integrat permit conectarea uşoară a perifericelor USB, inclusiv tastatură, mouse şi căşti. Avem şi funcţie de asamblare rapidă şi suport pentru ataşare la orice suport cu prindere VESA de 100 mm x 100 mm. AOC C24G2AE, C27G2AE, C24G2U şi C27G2U vor fi disponibile în septembrie 2020 la 959 lei, 1.299 lei, 1.059 lei și 1.399 lei.