Apple lansează Beats Fit Pro: căşti TWS de 200 de dolari, cu ANC şi Spatial Audio

0
2717

Apple a mai prezentat o pereche de căşti în această toamnă şi după AirPods 3 luăm contact cu Beats Fit Pro. Acesta sunt căşti cu design sportiv, de tip TWS şi care costă 200 de dolari. Au toate beneficiile care vin cu căşti de acest tip în ziua de azi, de la anulare de zgomot la Spatial Audio.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Beats Fit Pro au un design special, care le securizează ancorarea în ureche, folosind acele „aripi” consacrate de căştile de fitness. Produsul rezistă la transpiraţie şi apă, având certificare IPX4. Spatial Audio monitorizează poziţia capului pentru a livra muzică, filme şi jocuri cu un soi de „surround”. La interior se află acelaşi cip Apple H1 ca şi cel de pe AirPods şi avem parte şi de câteva funcţii similare, precum Audio Sharing, care permite ca două headseturi să fie conectate la acelaşi telefon.

O cască are autonomie de 6 ore, când asculţi muzică cu ANC pornit sau cu mod Transparency. Cu ele dezactivate prinzi 7 ore. Cutia de transport şi încărcare duce totalul la 21 de ore. Există şi o funcţie de încărcare rapidă, Fast Fuel, care după 5 minute de alimentare oferă 1 oră de playback audio. Încărcarea se face prin USB-C. În cutia produsului veţi găsi 3 dopuri din silicon, iar funcţia Fit Test din aplicaţiile dedicate de pe iOS şi Android vor testa potrivirea optimă pentru o sigilare perfectă a canalului auditiv.

Există şi o funcţie Adaptive EQ care va tuna frecvenţele joase şi medii. Produsul costă 200 de dolari şi livrările încep pe 5 noiembrie.