După ce am avut o sumedenie de scăpări legate de viitoarele iPhone-uri, uneori şi iPad-uri, acum e momentul să ne orientăm puţin spre Mac-uri. Se pare că Apple a pregătit ceva special şi aici, testând laptopuri şi computere All in One cu Face ID şi ecrane tactile.
Un produs de genul ar putea debuta la WWDC 2019, eventual la toamnă, odată cu noile iPhone-uri. Până atunci aşteptăm căştile AirPods 2 în această primăvară. Se pare că ele vor fi mai scumpe decât predecesoarele lor. Au apărut detalii şi despre încărcătorul wireless AirPower, dar acest articol nu e despre ele totuşi. Face ID a ajuns deja pe iPad Pro, dar nu şi pe viitorul iPad Mini se pare.
Era de aşteptat ca această modalitate de securizare a unui sistem să ajungă şi pe laptop sau desktop. Deja webcam-urile au devenit puternice şi performante şi faţă de un telefon, pe un computer nu mai există grija că nu e destul loc pentru componentele True Depth. Cât despre Mac-urile cu ecran tactil, nu ştim cum vor putea interacţiona aplicaţiile Mac OS cu ele.
Poate se va realiza acel hibrid iOS/ Mac OS şi iPad-MacBook de care se tot vorbeşte de atâta vreme, uşurând implementarea tactilităţii. Deocamdată totul e în fază de prototip şi test intern, deci nu trebuie să ne facem speranţe prea mari. Sursa citată ar fi foarte familiarizată cu planurile Apple. Afirmă şi că AirPods 2 au acelaşi design ca precedentele căşti, doar că vin în alb sau negru.
AirPower va costa 150 de dolari şi va fi mai gros decât la prima prezentare. Sursa încheie spunând că Apple lucrează şi la Mac-uri pe bază de procesoare ARM, unele din Seria A, în loc de CPU Intel.