Toamna aceasta se numără serviciile de streaming şi mi se plângea cineva recent că o să ajungă falit dacă mai plăteşte mult lunar pentru Spotify, YouTube Premium, Amazon Prime, HBO Go şi Netflix. Asta mai ales că vine curând Disney+, dar şi Apple TV+. Înainte să ne grăbim să zicem „hop”, se pare că România nu primeşte Apple TV+ prea curând, deşi e deja disponibil în Republica Moldova.
Am aflat asta printr-o postare a lui Gabriel Bobon, căruia îi mulţumim. Lista ţărilor şi regiunilor în care este disponibil serviciul de streaming de la Apple e destul de populată şi văd că e şi Bulgaria pe acolo şi ne-au mai luat faţa şi Rusia, Ucraina, ba chiar şi Belarus. Noi rămâne doar să ne consolăm cu Apple Arcade, serviciul de jocuri AA de la Apple, dar la producţiile lor cinematografice nu putem aspira încă.
Aş pune privațiunea acestei lansări în cazul României pe fondul lipsei de acord cu autoritățile din domeniu de la noi, privind drepturile de autor şi licențele aferente. Acestea trebuie agreate de ambele părți dacă e vorba de un serviciu de streaming cu producţii originale. Bineînțeles e nevoie şi subtitrări în română pregătite cu luni în avans (chit că dacă pe Moldova există, ar fi absurd să nu avem și noi) şi trebuie să existe și o campanie de marketing corelată cu lansarea.
Culmea e că Apple TV+ ar putea să ne surâdă, pentru că e mai ieftin decât rivalii săi. Acolo unde Netflix e în jur de 12.99 USD pe lună, Apple TV+ vine la 4.99 dolari pe lună (probabil 5-6 euro la noi, dar tot e bine). Disney+ este 6.99 dolari, ca idee. Şi ca să ştiţi ce rataţi, Apple TV+ va aduce serialul cu Jason Momoa (Aquaman şi Khal Drogo din Game of Thrones) numit „See”, plus producţii de Spielberg, J.J. Abrams şi Oprah. Steven Spielberg a pregătit un serial despre Al Doilea Război Mondial.
Disney+ se lansează pe 12 noiembrie şi aflăm atunci dacă suntem în primul val sau nu. Aş paria că da.