Tehnologia de anulare a zgomotului de fond este vitală pentru apeluri telefonice, dar şi pentru videoconvorbiri, conferinţe pe Zoom şi evident game streaming. ASUS a anunţat o nouă tehnologie care elimină zgomotul de fond şi asigură convorbiri cât mai clare, implementată cu ajutorul unui nou accesoriu. E vorba despre adaptorul ASUS AI Noise Canceling Mic.
Tehnologia se găseşte şi pe căşti ASUS cu microfon ca ROG Strix Go, căşti ROG Theta 7.1 şi alte produse ale companiei. Tehnologia ASUS AI Noise Canceling pentru microfon elimină zgomotul nedorit din fundal şi ofera claritate pentru convorbirile din jocuri sau cele de afaceri. Adaptorul va îmbunătăţi claritatea discuţiei indiferent de căştile folosite. Secretul este un cipset cu învăţare automată şi AI, utilizat pentru a filtra şi înlătura alte voci şi sunete ambientale.
Poate scăpa de zgomotul produs de vânt şi de traficul din jur. Adaptorul ASUS AI Noise Canceling este primul din lume de la USB-A la 3.5 mm cu tehnologie AI Mic. Se conectează la orice set de căşti prin conectorul de 3.5 mm şi oferă un sunet foarte clar la convorbiri. Chipsetul din adaptor se ocupă de procesarea sunetelor, astfel că nu va fi afectată performanta dispozitivelor mobile, PC-ului sau laptopului. Adaptorul cântăreşte doar 8 grame şi foloseşte tehnologie ASUS Hyper Grounding pentru a preveni interferenţele electromagnetice, pentru sunet fără zgomot.
Pe anumite pieţe vine şi cu adaptor USB-C la USB-A.