ASUS ROG anunţă PC-ul desktop de gaming Huracan (G21), cu placă grafică GTX 1080

1
4106

După ce a anunţat laptopuri de gaming cu preţ peste 2000 de dolari, ASUS vine în completarea lor cu un PC desktop de gaming cunoscut ca Huracan (G21). Acest desktop are placă grafică GTX 1080 şi vine cu o carcasă unică, atât ca design, cât şi prin atributele sale.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Carcasa este securizată magnetic pe laturi. Acele panouri laterale au un mecanism special care permite aerului să circule, pentru o răcire mai bună. Senzorii integraţi activează efectele de iluminare Aura. Huracan are la bord cele mai noi procesoare Intel Core i7, cele de generaţie a opta, împreună cu 32 GB RAM DDR4 şi placa grafică NVIDIA GeForce GTX 1080.

Huracan poate fi configurat cu SSD de 512 GB şi HDD de 2 TB. Mai există şi varianta unui HDD de 2 TB cu technologie Intel Optane. Carcasa cu volum de 13 litri are un design inspirat de armura unui războinic robotizat şi vine cu tematică cyberpunk. Rezultatul este un design angular şi ascuţit, războinic. Panourile laterale glisează şi permit realizarea de upgrade-uri uşor şi intuitiv, fie că e vorba de stocare, placi grafice sau memorie.

Există şi un bay SSD hot swap de 2.5 inch, care permite înlocuirea unui drive SSD în câteva secunde. ASUS oferă aici iluminare Aura Sync, cu efecte luminoase care se sincronizează cu căşti de gaming, tastaturi, mouşi şi monitoare. De sonorizare se ocupă un DAC ESS Sabre şi un amplificator, care oferă sunet 32 bit. Produsul va sosi în trimestrul 2, în variante Core i5 şi Core i7, cu Windows 10 şi drive DVD.

Computerul cântăreşte 8.3 kilograme.