Având în vedere ce lucruri se întâmplă la nivel global în ultima vreme, probabil aţi ratat ştirea cu bărbatul care a furat un tanc şi a plecat cu el la plimbare pe străzi. Înainte să cădem în fake news, de fapt nu era un tanc chiar 100%, ci un vehicul militar de transport, cu gabarit de tanc.
Iar bărbatul respectiv nu era fitecine, ci un soldat cu experienţă, care ştia să conducă aşa ceva. Elementul surpriză e faptul că tânărul a transmis pe Twitter întreaga aventură, de la momentul când a furat tancul şi până a fost prins. Evident, era pe substanţe psihedelice pentru a face aşa ceva. Totul a avut loc în Richmond, Virginia şi avem şi clipuri aferente.
Cât despre vehicul, e vorba despre un M577 Armored Personnel Carrier, un AMC cum este cunoscut. Nu avea arme la bord din fericire, altfel puteam avea un scenariu ca în GTA când o luăm razna. De asemenea nimeni nu a fost rănit în urmărirea cu poliţia. Totuşi, urmărirea în cauză a durat ore bune şi a fost realizată pe o distanţă mare. Ce e drept făptaşul nu avea din start mari şanse de reuşită, având în vedere că un AMC de gen nu sare peste 64 km/h.
Numele său este Joshua Yabut şi acesta era un locotenent în Garda din Virginia. Are o experienţă de 11 ani în armată şi trebuia să ia parte la exerciţii în ziua fatidică, când a decis să ia un AMC şi să plece cu el din bază. Poliţia a fost nevoită să îl curenteze cu taserul pentru a îl calma atunci când l-au prins.
Pe Twitter există multiple clipuri postate din interiorul vehiculului şi din timpul urmăririi. Se pare că Yabut era nemulţumit că nu a reuşit să nu a reuşit să candideze la Senatul din Virginia şi a devenit celebru când a descoperit o vulnerabilitate în browserul Tor. Tânărul încercase să lanseze o versiune a acelui browser, separată de proiectul principal.
Curtea Marţială e probabil urmatorea etapă din „cariera” sa.
This is INSANE! Someone has hijacked a “Tank-like” vehicle from Fort Pickett and just drove it by our apartment! This is on Broad Street in the Fan. pic.twitter.com/EYfhFux1dk
— Parker Slaybaugh (@ParkerSlay89) June 6, 2018
https://twitter.com/movrcx/status/1004150907616063488