Virgin Galactic a atins un nou prag istoric în această săptămână, când avionul său supersonic VSS Unity a reuşit să ajungă în spaţiu pentru prima oară. E prima dată când un vehicul privat cu echipaj, menit pentru transport turistic ajunge în spaţiu.
Realizarea a fost recunoscută şi felicitată de ctre FAA, care va organiza şi o ceremonie pentru piloţi anul viitor. Este de asemenea şi primul zbor cu echipaj care ajunge în spaţiu plecat din SUA, asta din 2011 până azi. „Avionul spaţial” a fost pilotat de către 2 experţi în domeniu, Mark „Forger” Stucky şi Frederick „CJ” Sturckow, ambii urmând să primească decoraţiile FAA Commercial Astronaut Wings.
Naveta VSS Unity a ajuns la o altitudine maximă de 82 de kilometri, aproape cu 2 kilometri dincolo de punctul considerat de guvernul SUA drept „marginea spaţiului cosmic”. Acest avion supersonic are o viteză maximă de aproape 3 ori mai mare decât viteza sunetului şi a avut o reintrare în atmosferă la nivel de Mach 2.5. Proiectul acesta se află în dezvoltare la Virgin de 14 ani şi a fost însoţit de tragedii, precum moartea unui pilot de test în 2014.
Today, for the first time in history, a crewed spaceship built to carry private, paying passengers reached space https://t.co/B17Fc3l7HI @virgingalactic @thespaceshipco pic.twitter.com/R0cgkp95g6
— Richard Branson (@richardbranson) December 13, 2018
Ce e drept altitudinea de 82 de kilometri e încă departe cu 17.32 km faţă de Linia Karman, care separă atmosfera de spaţiu, la nivel internaţional (SUA pare să aibă alte reguli). Avionul a fost purtat la înălţime de către o navă aeriană masivă, WhiteKnightTwo. Odată ajunsă la 13.1 kilometri a dat drumul avionului, care a început să se înalţe. Viteză maximă atinsă ulterior a fost Mach 3.9.
Virgin Galactic vrea acum să bată şi noi recorduri de altitudine şi să ducă şi pasageri în cosmos, încercând să stabilizează o rută fără pericole şi fără riscuri spre Lună. Până acum 600 de potenţiali pasageri au plătit 250.000 de dolari pentru un bilet.