Beko lansează primele sale electrocasnice care elimină peste 99% din bacterii şi virusuri, inclusiv Coronavirus

0
1138

Beko a anunţat în această săptămână lansarea primelor sale electrocasnice care elimină peste 99% din bacterii şi virusuri, inclusiv Coronavirus. E vorba depsre HygieneShield, o gamă de produse de uz casnic, care vine ca răspuns pentru nevoile actuale ale utilizatorilor. În această gamă se află 7 dispozitive electrocasnice, dotate cu programe şi funcţii de dezinfectare a alimentelor ambalate şi a obiectelor personale.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Pe listă se află atât un sterilizator UV, cât şi o maşină de spălat rufe şi maşina de spălat cu uscător, dar şi un frigider cu sector UV şi cuptor încorporabil. Toate aceste aparate sunt gândite pentru a dezinfecta haine, respectiv alimente şi obiecte personale. Astfel veţi rămâne în siguranţă acasă şi vă veţi adapta noului context. Cercetările de piaţă realizate de Beko în 31 de ţări arată că una dintre preocupările principale ale oamenilor în aceste clipe este de a menţine un grad ridicat de igienă în locuinţă.

Studiile arată că majoritatea consumatorilor dezinfectează ambalajele produselor cumpărate imediat ce ajung acasă şi îşi igienizează frecvent şi telefoanele mobile sau cheile. 75% dintre consumatori fac curat mai des în casă şi 64% spală mai frecvent rufe. Iată cum arată şi noua serie de produse:

  • Sterilizator UV multifuncțional
  • Frigider cu sertar cu lumină UV pentru dezinfectare
  • Uscător de rufe cu lumină UV
  • Mașină de spălat rufe și mașină de spălat cu uscător HygieneShield
  • Cuptor încorporabil cu abur saturat și căldură
  • Mașina de spălat vase HygieneShield

Primul produs este util pentru a dezinfecta telefonul, cheile, portofelul şi alte obiecte personale. Frigiderul cu sertar UV este bun pentru a scăpa de virusuri când abia ai venit de la cumpărături cu produsele alimentare. În 40 de minute elimină 99% din bacterii şi virusuri. Uscătorul de rufe cu lumină UV merge pe un principiu similar pentru a dezinfecta hainele, iar cuptorul cu abur saturat poate fi setat la 70 de grade timp de 15 minute pentru a dezinfecta suprafeţele alimentelor ambalate, fără a le afecta gustul sau structura.