Avem noi detalii despre camionul Tesla, unul dintre cele mai misterioase vehicule ale companiei lui Elon Musk. Până acum am văzut teaserul de mai jos şi am aflat câteva detalii ici şi colo, cel mai important fiind cel proaspăt dezvăluit: autonomia acestui camion semi. E vorba despre 482 kilometri.
Un motor complet electric va sta la baza sa, iar autonomia de mai sus e cam la acelaşi nivel cu cea oferită de celelalte modele Tesla. Imaginea de mai sus apăruse în cadrul unui discurs TED Talk ţinut de Elon Musk la ultima ediţie. Prototipul vehiculului este funcţional deja şi Musk a oferit deja un test drive unor norocoşi. Prima constatare? „Se simte ca o maşină sport”.
Varianta finală de camion va fi una capabilă de drumuri lungi, dar nu ştim încă şi ce capacitate va avea şi ce încărcătură poate transporta. Pare să fie un semi mai arătos decât modelele convenţionale şi observăm că nu are oglinzi laterale, bazându-se probabil strict pe camere. Informaţii extra vor fi dezvăluite în luna septembrie a acestui an.
Atunci vom vedea un prototip mai aproape de modelul final. De remarcat că acei 482 de kilometri nu sunt chiar impresionanţi fiind de 2, până la 3 ori mai puţin decât automomia unui camion pe benzină sau diesel.