Canon EOS 90D este un nou aparat foto DSLR, model high midrange cu funcţii avansate

0
2488

Canon nu se sfieşte să mai lanseze camere care aduc funcţii profi în zona midrange şi asta o dovedeşte noul model Canon EOS 90D. Acesta tocmai a debutat şi e drept că vine la un preţ mai mare decât un Canon Rebel, dar este un DSLR care merită toată atenţia voastră.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Canon EOS 90D vine cu un senzor APS-C de 32.5 megapixeli, dar nu e unul full frame din păcate. Avem totuşi un procesor de imagine DIGIC 8, care compensează prin procesarea avansată a imaginii. Avem parte şi de filmare 4K la 30 FPS şi Full HD la 120 FPS. Nu stă rău nici la conectivitate, beneficiind de suport Bluetooth şi WiFi. Canon a umblat şi la vitezele de captură, aşa că în comparaţie cu cei 7 FPS de pe EOS 80D, noul model ajunge la 10 FPS.

O noutate o reprezintă joystickul de autofocalizare şi modificări la nivel de butoane. Corpul este cam la fel de mare ca la predecesor. Are parte şi de Autofocalizare Dual Pixel CMOS, ISO maxim de 25.600 pentru cadre fixe şi 12.800 pentru video. Avem şi mod de captură Time Lapse 4K. Ecranul vari angle LCD tactil este la posturi, ca la predecesori.

Aparatul costă 1199 dolari doar pentru body. Cine vrea un bundle cu obiectiv ajunge la suma de 1349 dolari pentru modelul cu obiectiv EF-S 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM. Sau există un bundle de 1599 dolari cu obiectiv EF-S 18-135mm f/3.5-5.6 ÎS USM. Noul Canon ajunge în magazine la mijloc de septembrie.