Sony este reper la capitolul căşti over ear şi stă binişor şi la cele in-ear, dar a trecut ceva vreme de când nu a mai lansat un model relevant în acest din urmă segment. Acum ni se pregăteşte un Sony WF-1000XM4, care a scăpat în fotografii, alături de o dată de lansare.
Căştile Sony WF-1000XM4 sunt un model in ear, proaspăt descoperit într-o scăpare de către cei de la The Walkman Blog. Noile căşti XM4 au un design mai compact şi rotunjit faţă de cel al predecesorilor. Vedem dopurile cauciucate, dar şi orificiile pentru microfoane. Sunt speculaţii că Sony ne va oferi şi suport pentru acustică Hi-Res. Apare în fotografii şi cutia pentru transport şi încărcare, cu un profil mai subţire decât cea a lui XM3. Zona de jos prezintă un rating de încărcare de 5V/140 mA, puţin peste cel de 5V/120mA de la predecesor.
Încă o scăpare a menţionat suport pentru încărcare wireless, acest detaliu fiind confirmat în meniul de setări de pe Xperia 1 III, câte detaliază o cutie de încărcare identică folosită pentru alimentare wireless. Certificarea FCC menţionează şi data de 9 iunie pentru disponibilitatea produsului, ceea ce înseamnă că el va sosi la puţin timp după acea dată. Am mai văzut o scăpare pentru aceste căşti prin februarie 2021, cu nuanţe de auriu şi negru.
Fanii îşi exprimau în comentarii pe Reddit dorinţa ca Sony să aducă pe acest model şi suport LDAC, o potrivire mai bună în ureche când faci sport, dar şi o izolare mai eficientă pentru zgomotele puternice.