Cât valorează contul tău de Gmail furat pentru hackeri + carduri compromise

0
1640

Atunci când vorbim despre hacking, voribm inevitabil şi despre date personale furate, numere de telefon, ba chiar şi carduri de credit. Aparent există şi ceva mai valoros pentru hackeri, conform unei analize a site-ului de securitate Privacy Affairs: un cont de Gmail.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Analiza respectivă a indicat faptul ca hackerii tind să plătească mai mult pentru un cont de Gmail spart decât pentru un card de credit furat. În ultimul an companii şi organizaţii guvernamentale ca NASA, McDonald’s, Visa, MasterCard, Microsoft, T-Mobile, Lockheed Martin, Google au suferit breşe serioase de securitate. Chiar şi firmele de cyber securitate FireEye şi SolarWinds au fost victime ale unor astfel de atacuri. Datele furate în astfel de atacuri sunt în general vândute pe piaţa neagră.

Ei bine azi avem şi valoarea „produselor” vândut pe acea piaţă, de la carduri de credit, adrese de mail şi altele de gen. Analiza este realizată în 2021, în intervalul 1 ianuarie – 9 mai 2021. Iată cât se oferă pe piaţa neagră:

  • un card Mastercard clonat cu PIN: 25 de dolari
  • un card American Express cu PIN: 25 de dolari
  • detalii ale unui card de credit, cu sold până la 1000 de dolari: 150 dolari
  • detalii ale unui card de credit, cu sold până la 5000 dolari: 240 dolari
  • login-uri online bancare furate, cu sold de 100 dolari minim: 40 dolari
  • login-uri online bancare furate, cu sold de minim 2000 de dolari: 120 dolari
  • cont Walmart cu card de credit ataşat: 14 dolari
  • card de credit global hackuit cu CVV: 35 dolari
  • card american hackuit cu detalii şi CVV: 17 dolari

Am păstrat pentru final marele premiu şi anume un cont de Gmail hackuit, care le aduce vânzătorilor 80 de dolari, conform sursei. În general hackerii promit o garanţie de 80% pentru aceste date ale cardurilor, adică 8 din 10 detalii vor fi utilizabile. Aflăm şi ca un abonament Netflix pe un an e vândut la 44 de dolari.