Populara serie de filme „Back to the Future” a rămas în istorie și pentru automobilul sport folosit în franciză pentru călătoria în timp. Ne referim desigur la DeLorean DMC-12, vehicul care în pragul aniversării de 40 ani primește un concept. Cum arată asta într-o versiune modernă și totodată electrică vedem în imaginile de mai jos.
Suntem informați că designer-ul auto Angel Guerra a decis să plătească tribut acestui vehicul prin crearea unei versiuni moderne în timpul său liber. S-a născut astfel conceptul pe care îl vedeți aici și pe care îl putem numi DeLorean DMC-12 2020. Este un model sport electric cu un corp din oțel inoxidabil, curbe subtile și accente angulare.
La fel ca modelul original și acesta are uși tip „fluture”, jante tip turbină și totodată un look mai aerodinamic. Avem și „jaluzele” old-school pentru lunetă, dar și un look modern dat de stopurile LED și difuzorul uriaș. Aici apare și logo-ul DeLorean iar printre alte elemente notabile mai avem capota ventilată. Descoperim și un splitter frontal proeminent și iluminare LED de jur împrejur.
Designer-ul spune că acest concept este mai lung și mai lat decât originalul. Ajunge la 4780 mm lungime, 2045 mm lățime și 1143 mm înălțime. Nu în ultimul rând mai aflăm că acest concept are două motoare electrice în spate și un sistem de șofat complet autonom. În acest sens include camere și senzori în banda neagră prezentă în jurul mașinii. Vedeți mai multe imagini în galeria de mai sus sau pe Instagram aici.