Dacă vi se părea impresionant recordul celor de la Samsung, cu acel SSD de 30 TB, ei bine iată că a fost depăşit deja într-o lună. Acum cel mai nou record este de 100 TB, stabilit de Nimbus Data, care a lansat modelul SSD ExaDrive DC100.
Acesta se bazează pe tehnologie 3D flash, pe un format SATA de 3.5 inch. Practic puteţi stoca 20 de milioane de melodii, a câte 5 MB fiecare, o arhivă întreagă a unui serviciu de streaming ca Spotify să zicem. Evident, produsul nu e chiar unul comercial, ci e mai mult gândit pentru servere, acolo unde capacitatea şi siguranţa sunt puse pe primul loc.
Vitezele ajung la 500 MB/s, ceea ce nu e chiar impresionant în ziua de azi. Un data center poate găzdui şi până la 100 de petabytes de date pe un singur rack, deci se face mare economie de spaţiu cu SSD-uri de gen. Astfel de tehnologii sunt utile pentru servicii cloud, AI şi streaming. DC100 ar trebui să aibă preţuri similare cu alte produse de stocare din zona business.
În general în acest segment preţul este „per terabyte”şi se va ajunge la zeci de mii de dolari pentru produsul Nimbus. Sperăm să fie protejat contra scurt circuitelor şi hacking la aşa o sumă.