Un agent celebru ca James Bond dispune de numeroase gadgeturi care ii cresc faima de superagent secret, iar noi va vom prezenta astazi cele mai celebre gadgeturi, masinarii si aparate care fac dintr-un barbat elegant un agent mortal.
Printre acestea se numara masina Lotus Esprit, care indeplineste si rolul de submarin, sau cel putin asa se intampla in filmul „The Spy Who Loved Me”. Apoi aruncam o privire asupra scaunului ejector, definitia lui James Bond, popularizata din clipa in care Q il avertizeaza pe agent sa nu apese niciodata pe butonul ascuns in schimbatorul de viteze al Aston Martin-ului sau.
Asta se intampla in 1964 in celebrul film „Goldfinger” si am fi putut jura ca un inamic va fi trimis la plimbare cu ajutorul acestei inventii pana la final. Revenind la filmul „On Her Majesty’s Secret Service” descoperim mini-camere, cu lentile atat de mici incat erau ascunse in nasturii hainelor. Camera lui Bond era un Minox in 1969, un model foarte mic, rezistent si greu de detectat.
Admiram apoi un ceas digital cu suport TV, prezent in filmul „Octopussy” din 1983, dar devenit astazi un gadget cat se poate de real. Singura problema a ceasului din acele vremuri? Lipsa posturilor TV mobile de vizionat. Un alt gadget ultra-popular si-a facut aparitia in majoritatea filmelor de actiune, inclusiv James Bond: senzorul detector cu care se „trage” in tinte mobile. Practic, agentul trage cu un proiectil care devine un soi de GPS ce ii indica directia vehiculului. Filmul in care a aparut? „Goldfinger”.
Masinile cu geam blindat au fost facute populare de catre filmul „Thunderball” din seria James Bond in anul 1965, iar aceasta metoda de protectie este acum adoptata de catre toti sefii de stat din lume. Ne intalnim apoi cu „pantoful criminal”, din talpa caruia poate iesi gaz otravitor, sau poate gloante, eventual o lama de cutit. Agentii rusi erau dotati cu astfel de arme letale, dupa cum am vazut in „From Russia With Love”.
Inca o data in era Thunderball, in 1965, jet pack-ul intra in actiune, propulsandu-l pe Bond la mare inaltime si la viteze ametitoare. Problema acestui gadget? Nu poate functiona decat in teorie…