CES 2018: Lenovo Mirage Solo este un headset VR cu suport Daydream

1
1103

Nu doar HTC a adus produse VR la CES 2018, ci şi Lenovo, care a prezentat headsetul Lenovo Mirage Solo. Acesta costă 400 de dolari şi se bazează pe platforma Daydream VR. Premiera e de fapt alta: este primul headset de acest tip care vine cu Daydream VR şi NU are smartphone ca cerinţă strict necesară.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Mirage Solo are de altfel la interior specificaţiile unui smartphone high end de an 2017. E vorba despre procesorul Qualcomm Snapdragon 835, 4 GB RAM, 64 GB stocare şi n ecran de 5.5 inch cu rezoluţie de 2560 x 1440 pixeli, un LCD cu refresh rate de 75 Hz, plus unghi de vizualizare de 110 grade. Preţul de mai sus nu e bătut în cuie, deci produsul ar putea costa şi mai puţin.

La bord mai găsim o baterie de 4000 mAh, care asigură 7 ore de divertisment. Trebuie spus şi că acest device suporta tracking inside out, cu 6 grade de libertate, aspect cu care se laudă mai mult headseturile de realitate mixtă de la Microsoft şi partenerii săi. Asta înseamnă că nu avem nevoie de controllere speciale pentru a „merge”, a înota, zbura sau să facem alte gesturi în realitate virtuală.

Produsul e complet compatibil cu conţinuturile VR disponbiile pe DayDream, cu toate că majoritatea nu suportă position tracking. Mai vine şi cu WiFi ac, Bluetooth 5.0, jack audio şi un controller la pachet.

Lenovo a mai prezentat şi gadgetul de mai sus, Mirage Camera with Daydream, care va permite să filmaţi şi să faceţi poze în noul format google VR180, cu ajutorul a două camere fisheye cu captura la 180 de grade. Nu avem preţ încă.