CES 2018: Samsung Flip este un mega PC rival cu Surface Hub

0
1301

Samsung tocmai a anunţat la CES 2018 un nou PC cu dimensiuni uriaşe, cunoscut sub numele de Samsung Flip şi gândit ca un rival pentru Surface Hub. Numele complet al produsului cel nou este Samsung Flip WM55H şi se bazează pe Tizen OS.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Este evident un produs enterprise, pentru companii şi pentru sălile de conferinţe. E gândit pentru lucrul în colaborare între membrii unei corporaţii şi pentru a scrie cu stylusul şi interacţiona via touch cu un ecran de mari dimensiuni. Permite partajarea uşoară, notarea, căutarea şi mişcarea de itemuri pe ecran. În plus, multipli utilizatori pot crea conţinuturi în acelaşi timp.

Samsung Flip este uriaş, dar este şi portabil, având un suport cu roţi care poate fi mutat în altă cameră. Dotările includ un ecran de 55 inch cu rezoluţie 4K. Se poate înclina la 4.5 grade în mod Portrait, are tehnologie InGlass şi rulează Tizen OS 3.0. Noul device se deplasează cu ajutorul a 4 roţi şi are un suport pentru stylus comod, plus 8 GB stocare.

Samsung Flip vine cu suport pentru conectivitate wireless, porturile clasice de PC şi o funcţie de screen sharing. Veţi putea şterge notiţele cu o mişcare rapidă a palmei, care imită de altfel ştergerea pe un obiect de sticla. Utilizatoriil lui Flip pot accesa până la 20 de pagini blank pentru scris, cu căutare integrată pentru cuvintele de pe ecran. Flip se poate folosi în mod portret sau landscape.

Din păcate nu avem preţ pentru acest produs, dar ştim că va sosi în SUA şi Europa în această lună.