Acum că am terminat de admirat cele mai noi PC-uri desktop de gaming ROG şi laptopurile ROG noi de la CES 2020, ne orientăm şi spre altă gamă. ASUS a adus în Las Vegas şi cele mai noi modele de laptopuri de gaming TUF Gaming, pe care le detaliem mai jos.
E vorba despre laptopurile cu ecran de 15 inch ASUS TUF Gaming A15 şi F15, dar şi cele de 17 inch A17 şi F17. Toate vin cu design compact şi fiabilitate crescută. La bord vom găsi cele mai noi procesoare AMD Ryzen 4000 sau Intel de generaţie a zecea. Plăcile grafice incluse la bord merg până la GeForce RTX 2060 şi avem şi tehnologie de sincronizare adaptivă la pachet, pentru un gaming cât mai fluid. Se atinge astfel rata de refresh de 144 Hz.
Procesoarele noi AMD Ryzen 4000 de la interior au 8 nuclee şi 16 fire de execuţie. Aduc şi o eficienţă energetică dublă faţă de generaţia anterioară. TUF Gaming A15 şi A17 sunt dotate şi cu memorie RAM DDR4-3200, care creşte performanţa nu doar la gaming, ci şi la sarcini de productivitate. Ulterior după lansarea variantelor Ryzen vor sosi şi cele Intel Core Gen 10. Ecranele de pe noile laptopuri de 15 sau 17 inch au rame subţiri pe 3 laturi, prin abordare Nano Edge.
Fiecare laptop are şi o cameră web pentru streaming sau apeluri video, poziţionată pe marginea de sus. În ciuda carcaselor compacte, avem şi baterii generoase de 90 Wh, astfel încât autonomia nu va fi o problemă. Astfel, TUF Gaming A15 şi A17 asigură o autonomie de până la 8.7 ore pentru navigarea pe web şi 12.3 ore pentru redarea video. Nuanţele de culoare disponibile sunt Fortress Gray şi Bonfire Black, ultima cu un aspect mai agresiv, pentru gamerii extrovertiţi.
La interior mai găsim şi două sloturi SO-DIMM pentru până la 32 GB RAM, dar şi configuraţii cu SSD-uri NVMe de până la 1 TB. Avem şi adaptoare Gigabit Ethernet, WiFi 6 şi jack audio combo. Modelele vin în România din luna martie cu preţuri de la 3799 de lei.