Circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice din România se schimbă de azi; Iată noile reguli

0
1256
Electrice
Electrice

Pe măsură ce numărul de vehicule electrice se află într-o continuă creștere la noi în țară, era nevoie și de o reglementare a circulației acestora. Astăzi descoperim faptul că executivul a aprobat Ordonanța de Urgență prin care se stabilesc regulile asociate deplasării cu trotinete electrice pe drumurile publice din România.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Pe seama acestei OUG aflăm că trotinetele electrice pot circula doar pe carosabil (nu și pe trotuar). De asemenea, circulația acestora este permisă numai pe sectoarele de drum cu viteza maximă admisă de 50km/h.

Există și o regulă de vârstă, astfel că dacă aveți mai puțin de 14 ani nu vă puteți deplasa în legalitate cu un asemenea mijloc de transport. Cât despre viteza maximă admisă pentru aceste vehicule, ei bine aceasta nu poate depăși 25 km/h. Trotineta este descrisă aici ca fiind un vehicul cu două sau trei roți și prevăzută pentru transportul unei singure persoane.

Este obligatorie purtarea de cască de protecție pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. De asemenea, este obligatorie echiparea cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-flourescente.

În cazul în care se încalcă aceste reguli, utilizatorii de trotinete vor putea primi sancțiuni între 6-8 puncte de amendă. Ca un fapt divers, comunitatea posesorilor de trotinete electrice se opune acestor reglementări, în special de limitarea vitezei din construcție pentru că în momentul de față sunt multe trotinete ce pot atinge o viteză mai mare din fabrică.

Ei sunt de părere că interzicerea unui obiect care deja există prin limitarea în definiție nu poate fi realizată.