Computerul care se autodistruge când e hackuit e real şi se numeşte ORWL PC

0
1497

Ideea unui computer care se autodistruge duce cu gândul mai degrabă la un film de acţiune, decât la un produs pe care îl poţi cumpăra de la retailerii online. Ei bine, iată că există aşa un computer, cunoscut drept ORWLPC şi care „activează secvenţa de autodistrugere” dacă e hackuit.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Ultimele luni au adus cuvinte precum „ransomware” pe buzele tuturor, deci un astfel de computer poate fi tentant… dacă lucrezi pe Wall Street. ORWL PC este un computer de mici dimensiuni şi care are extra funcţii de securitate. Nu mă înţelegeţi greşit, când scriem „autodistrugere” e vorba despre ştergerea completă a tuturor datelor de pe device, în cazul unei tentative de hack. Deci practic aparatul nu explodează cum am fi crezut.

Computerul poate veni cu Windows, Ubuntu sau Qubes OS preinstalat, în funcţie de preferinţa cumpărătorului. Vine cu protecţie contra atacurilor UEFI şi DMA, dar şi a exploit-urilor pe bază de USB. Are un mecanism de tip „key fob” special pe bază de NFC, care confirmă că utilizatorul acestui PC e cel real. Senzorul funcţionează într-o anumită rază de acţiune, deci PC-ul îşi dă seama când trebuie să se blocheze dacă plecaţi de la el.

ORWL are şi un sistem special de detecţie a hackingului fizic. Astfel, dacă sistemul realizează că au loc modificări la nivel de componente electrice atunci totul este şters imediat. Asta se întâmplă chiar şi când device-ul nu e pornit. ORWL PC se vinde din august la suma de 1699 dolari. Aceea este evident varianta de bază, cu procesor Core m3, dar se poate ajunge şi la 4299 dolari în varianta militară şi guvernamentală, cu procesor Core m7.