Prin intermediul unei postări distribuite pe platforma de socializare Facebook de către unul dintre cititorii noștri, am aflat despre existența delfinilor animatronici. Subiectul ne-a stârnit curiozitatea, așa că am început să căutăm informații amănunțite despre acesta. Îi mulțumim lui Daniel pentru distribuire și vă prezentăm în rândurile următoare ce am descoperit.
Edge Innovation, o companie din Noua Zeelandă a dezvoltat delfini roboți ultra-realiști. Compania speră ca modelele sale să fie utilizate în filme și parcuri acvatice în loc de animale vii. Dacă ideea este susținută, într-o zi am putea înota cu delfini , rechini albi sau chiar cu reptile marine preistorice robot.
Roger Holzberg, director de creativitate în cadrul companiei, a declarat: „Toți sunt curioși dacă experiența cu un delfin robot este diferită față de una cu unul viu. Adevărul este că este similară din multe puncte de vedere și foarte apropiată de realitate. Am realizat că folosind tehnologia animatronică, putem livra o experiență autentică, fără a mai supune animalele la stresul din captivitate.”
În ce domenii poate fi utilă tehnologia?
Industria parcurilor marine are venituri în scădere de peste un deceniu din cauza îngrijorărilor etice și a costurilor de întreținere a animalelor vii. Holzberg a mai adăugat: „Credem că a venit timpul să inovăm această industrie și că această abordare poate fi mai umană și mai profitabilă în același timp.”
Traiul în captivitate dăunează delfinilor, iar roboții pot fi ușor de întreținut pentru că nu necesită aceeași îngrijire atentă, monitorizarea temperaturii apei sau alte operațiuni medicale costisitoare. De alt fel, roboții supraviețuiesc trecerii timpului, față de animalele ținute în captivitate, care din păcate mor în aproximativ 20 de ani. Delfinii sălbatici trăiesc între 30 și 50 de ani în habitatul lor natural.
La sediul Edge, Hayward, California, există un program pentru școlile aflate în parteneriat cu TeachKind, parte a People for the Ethical Treatment of Animals (PETA). Delfinul animatronic aflat aici cântărește 250 de kg și are 2,5 metri lungime, fiind realizat din silicon de calitate medicală. În materie de siguranță, delfinii robot se pot dovedi utili în educația copiilor. Aceștia pot observa îndeaproape modelul ultra-realist, controlat prin telecomandă. De alt fel, nu necesită antrenament timp de ani de zile, copii pot astfel vorbi și să se joace cu modelul în perfectă siguranță.
Prin intermediul NTV Houston avem un clip integral care prezintă și oferă detalii amănunțite despre tehnologie și poate fi urmărit mai jos.
Nu doar atât, însă Edge Innovation plănuiește să folosească tehnologia și în producția cinematografică. Compania are experiență, construind în trecut roboți animatronici pentru filme precum „Free Willy” sau „Flipper”. Alături de tehnologia AI care se îmbunătățește zi după zi, proiectul se dovedește a fi promițător și așteptăm să-l vedem adoptat la nivel global.