Finalul de săptămână ne aduce un new entry pe piaţa locală de laptopuri: Dell XPS 9300. Acesta este un laptop premiat la CES 2020, care a intrat pe piaţa din România de pe 15 aprilie. Produsul a primit distincţia „Best in Show” la CES în ianuarie, iar acum poate fi comandat de pe site-ul PC Garage. Curând va ajunge şi la alţi retaileri.
Aceasta este o versiune îmbunătăţită a laptopului Dell XPS 13, promovată drept „cel mai puternic laptop cu ecran de 13 inch”. Designul e cu siguranţă deosebit, fiind bazat pe fibră de carbon, fibră de sticlă ţesută şi sticlă securizată Corning Gorilla. Avem şi un procesor Intel Core de generaţie a zecea la interior, iar laptopul este atât rezistent, cât şi uşor. Ecranul este unul InfinityEdge cu muchii înguste şi cu aspect 16:10. XPS InfinityEdge10 este cu 25% mai luminos şi oferă mai mult spaţiu de ecran pentru multitasking.
Procesoarele pot fi alese între un Core i5 şi Core i7, iar ecranul de 13.4 inch este tactil şi are diagonală de 13.4 inch. Rezoluţia este generoasă, 3840 x 2400 pixeli şi avem la interior până la 1 TB stocare SSD şi până la 32 GB RAM. Acest dispozitiv Dell a fost dotat cu izolaţie termică GORE, pentru conductivitate termică la nivel mai redus decât aerul, astfel încât notebookul să rămâne rece şi la un workload serios. Autonomia promisă ar fi de până la 19 ore şi 46 de minute, iar pe partea de acustică avem tehnologie Waves MaxxAudio Pro.
Dell îl promovează ca ideal pentru creatorii de conţinuturi, prin prisma procesorului şi a autonomiei sale. E gândit pentru cei care călătoresc, pentru angajaţi ai unor corporaţii care sunt mereu pe fugă şi pentru profesioniştii din departamentele de creaţie. XPS 13 9300 vine cu Windows 10 sau are un Developer Edition, care include Ubuntu 18.04LTS.
Produsul poate fi cumpărat de aici, pornind de la 10.698 lei.