Pe lângă vehiculele electrice din zona compactă ce au început să se plimbe și pe străzile patriei noastre, de acum există și autobuze electrice. Primele autobuze de genul vor sosi în Cluj-Napoca ca urmare a unui contract realizat de primăria orașului cu firma poloneză Solaris.
Au fost achiziționate 30 autobuze electrice și potrivit datelor de la ora actuală, primele 11 vehicule vor ajunge pe străzile din Cluj chiar la finalul lunii. Prețul unui asemenea autobuz este de 500.000 euro, dar pentru aceste prime 11 unități, Primăria Cluj-Napoca a plătit doar 15% folosind bani din bugetul local.
Restul de 85% sunt acoperiți de fonduri obținute din partea Guvernului Elveției. Ca performanțe, aceste vehicule vor avea o autonomie de aproximativ 105 kilometri, iar garanția este de 6 ani. La interior vom regăsi Wi-Fi, camere video, aer condiționat, 78 locuri și platformă joasă pentru persoanele cu dizabilități.
Ce mai aflăm este că autobuzele vor putea fi încărcate în 13 stații, unele dintre acestea fiind lente (încărcare în 6 ore), iar altele rapide cu încărcare în numai 10 minute.