Prima săptămână a lunii februarie marchează iată și lansarea unor noi televizoare smart pe plan local. Este vorba despre seria ePlay de la Allview care include modele Android TV la prețuri accesibile. Sunt disponibile variante cu diagonale de până la 43 inch, dar mai multe descoperim împreună din rândurile de mai jos!
În primul rând la aceste noi televizoare ne atrage atenția design-ul. După cum puteți vedea prin intermediul imaginilor de mai jos, se adoptă un panou frontal cu muchii foarte înguste în jurul ecranului. Acest detaliu oferă un aspect premium și totodată contribuie la imersivitate.
Avem așadar modele smart cu Android TV și Google Asisstant la bord, acestea oferind și funcționalități smart de generație nouă. Acestea apar mai ales în zona de interacțiune unde primim acces la internet, interconectare cu dispozitive IoT, control prin comenzi vocale și live TV. Seria Allview ePlay include televizoare cu diagonale de 32, 40 sau 43 inch – modele cu rezoluții HD sau Full HD.
Se oferă panouri VA (Vertical Alignment) prin care rata de contrast crește cu până la 400%. De asemenea, uniformitatea nivelului de negru este cu 200% mai mare decât tehnologia IPS. Primim o telecomandă cu butoane pentru Netflix, YouTube, dar și Google Assistant precum vedeți în imaginea de mai sus.
Revenind la panou, avem și culori mai vii, 7 moduri de vizualizare și opțiuni MPEG Noise Reduction, Gamma Setup și Dynamic Noise Reduction. Pe partea de sunet, sunt livrate difuzoare în incinte acustice dedicate și amplificatoare audio Clasa D. De asemenea, bifăm și funcționalitatea Dolby Audio pentru acustică de calitate.
Începând de astăzi sunt disponibile modelele 32ePlay6100HD şi 40ePlay6100 Full HD, iar în curând va sosi şi modelul 43ePlay6100 Full HD.
Prețuri:
- Android TV 32″/32ePlay6100-H: 799 lei
- Android TV 40″/40ePlay6100-F: 1.299 lei
- Android TV 43″/43ePlay6100-F: 1.399 lei