Facebook prezintă o pereche de ochelari VR care chiar arată a ochelari; Iată noul concept

0
1199

E interesant să vezi cum încep marile companii tech să reacţioneze ca un domino imediat cum mişcă Apple ceva. După ce au scăpat două headseturi Apple, unul VR şi unul AR, imediat am aflat că Google/Alphabet şi-a înviat proiectul Glasses, iar acum brusc şi Facebook are o pereche de ochelari. FB a prezentat un concept de headset VR care aduce mai mult cu o pereche de ochelari de soare.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Conceptul de cască de realitate virtuală de mari dimensiuni e deja desuet şi următorul trend este cel al ochelarilor… care arată a ochelari. În cazul conceptului Facebook dispozitivul are un display cu grosime de mai puţin de 9 mm. Facebook promite un câmp larg de vizualizare şi camparabil cu ce oferă produsele VR de pe piaţă acum. Pe lângă designul diferit faţă de rivali şi sistemul de proiectare a imaginii este diferit. E vorba despre „optică holografică”, care va aduce imaginea în faţa ochilor utilizatorului.

Majoritatea ecranelor de pe căştile VR folosesc un sistem optic comun: o suprafaţă singulară refractivă care implică o lentilă curbată şi groasă din plastic sau sticlă. FB vrea să înlocuiască acel element care ocupă mult loc cu „optică holografică”. Ca şi imaginile holografice, acest sistem este o înregistrare a interacţiunii dintre o sursă de lumină pe bază de laser şi un obiect. Diferenţa e că „obiectul” este acum o lentilă şi nu o scenă 3D. Scade astfel grosimea dispozitivului.

Mecanismul optic holografic va curba lumina ca o lentilă dar arată ca un abţibild transparent şi subţire. Există şi o tehnologie numită de Facebook „pliere de optică bazată pe polarizare”, care reduce spaţiul dintre display şi lentila care focalizează imaginea. Cu plierea mecanismului optic se poate controla lumina care se mişcă înainte şi înapoi prin lentilă, aşa încât spaţiul poate fi traversat de mai multe ori. Mai e de lucru totuşi până la produsul final, care va combina AR cu VR.

Am tot văzut concepte până acum, mereu subţiri, dar produsul final a fost mereu gros. Microsoft a investit mult în HoloLens, dar nu mi se pare că a prins. FB are grijă să ne amintească şi că acest concept are limitări, spre exemplu având doar output monocrom acum, deci mai e de lucru. Trebuie umblat şi la baterie, conectica şi altele.