SpaceX continuă seria de lansări importante, de această dată cu Falcon Heavy, care a dus în spaţiu satelitul Arabsat-6A. De ce este important acest zbor? Pentru că este doar al doilea al celei mai puternice rachete de pe Pământ, după cel spectaculos de test din 2018.
Falcon Heavy s-a ridicat de la sol în noaptea de joi, 11 aprilie, lăsând în urma 3 coloane de flăcări. La bord se afla un satelit de mari dimensiuni, Arabsat-6A. Acesta este un satelit de comunicaţii al Arabiei Saudite, care a ajuns cu succes în orbită. Este construit de Lockheed Martin şi foloseşte cele mai noi panouri solare.
Arabsat-6A va fi poziţionat în orbita geostaţionară şi va oferi servii de televiziune, Internet, telefonie şi comunicaţii sigure pentru clienţii din Orientul Mijlociu, Africa şi Europa. Cântăreşte 6460 de kilograme şi a fost propulsat în orbită de aceeaşi rachetă Falcon Heavy care a adus în spaţiu şi acel Tesla Roadster acum un an.
De această dată toate cele 3 rachete booster ale navei au revenit pe Pământ, două aterizând la Cape Canaveral fără incidente, iar unul pe o platformă din mijlocul Oceanului Atlantic. E o evoluţie pentru SpaceX, care a avut un booster ce a ratat platforma la lansarea de anul trecut. Falcon Heavy se bazează pe 3 rachete Falcon 9 cuplate împreună şi poate ridica în orbită până la 70 de tone de echipament.
În 2019 va mai avea loc un zbor Falcon Heavy, o misiune marca US Air Force, care duce în spaţiu 25 de sateliţi mici. Dacă totul merge bine Falcon Heavy va purta în spaţiu în următorii an capsula Crew Dragon pentru o călătorie turistică în jurul Lunii.