Există proteze care înlocuiesc membre pierdute în accidente sau războaie, dar mai nou există şi unele „apendice” care îmbunătăţesc condiţia umană. Cele două degete opozabile de la mâini au reprezentat un moment cheie în evoluţia primatelor, iar acum primim şi un al treilea deget, mulţumită unei proteze, The Third Thumb.
Creaţia le aparţine celor de la Royal College of Art, sau mai bine zis studentei Danielle Clode, care a şi câştigat un premiu pentru iniţiativă. În vreme ce majoritatea protezelor înlocuiesc membre pierdute, The Third Thumb adaugă încă un deget opozabil. Funcţionează în modul următor: ataşaţi proteza imprimată 3D la mână şi aveţi încă un deget opozabil pe partea opusă celui oferit de Mama Natură.
Există o serie de motoraşe integrate într-o brăţară, care se conectează la respectivul deget. Mai interesant de atât e faptul că avem controllere sensibile la presiune în încălţăminte, astfel că putem transmite comenzi spre degetul extra cu picioarele. Odată ce v-aţi obişnuit cu noul deget îl veţi putea folosi să apucaţi obiecte şi totul pornind de la… picioare.
The Third Thumb Project from Dani Clode on Vimeo.
Puteţi da pagini cu acel deget şi chiar să ajungeţi în zone mai greu de accesat pe o chitară la acorduri complexe. Nu e clar dacă acest Third Thumb va deveni un produs comercial prea curând, dar prototipul sună tare bine. Îl vedeţi în acţiune mai jos.