Fitbit a făcut un pas important în introducerea în mainstream a funcţiei EKG pe purtabilele sale, obţinând aprobarea de a o folosi în Europa şi SUA. În general o astfel de funcţionalitate are nevoie de aprobări de la comunitatea medicală şi autorităţi înainte de debut. Aflăm că şi în România vom avea EKG pe ceasurile şi brăţările Fitbit şi avem detalii mai jos.
Autorizările au venit din partea FDA în SUA (Food and Drug Administration), dar şi prin marca UE, Conformite Europeene. Funcţia de electrocardiogramă (EKG sau ECG) analizează variaţiile ritmului cardiac pentru a detecta fibrilaţia atrială, boală care afectează peste 33.5 milioane de oameni din toată lumea. România este printre primele ţări în care funcţia va fi disponibilă. Aplicaţia Fitbit EKG, dar şi dispozitivul FitBit Sense vor putea fi folosite de utilizatorii de la noi, în limba română, pe iOS şi Android.
Vom putea accesa aceste noutăţi în ţara noastră din octombrie. Alte ţări în care Fitbit oferă EKG sunt SUA, Marea Britanie, Germania, Austria, Olanda, Suedia, Elveţia, Cehia, Polonia, Belgia, Italia, Franţa, Spania şi India. Bolile de inima sunt cauza numărul 1 a decesului la nivel global, chiar dacă ele pot fi prevenite. Fibrilaţia atrială reprezintă un ritm cardiac neregulat, care poate provoca accidente vasculare cerebrale. Problema e că fibrilaţia e foarte greu de detectat, pentru că nu are simptome.
Pentru a obţine aprobarea aplicaţiei EKG de către agenţiile de reglementare, Fitbit a desfăşurat un amplu studiu clinic în mai multe regiuni din SUA. Studiul a evaluat în ce măsură algoritmul Fitbit poate distinge fibrilaţia atrială (FibA) de ritmul sinusal normal. Ei bine, Fitbit EKG a detectat până la 98.7% din cazurile FibA. Fitbit Sense este primul dispozitiv al companiei compatibil cu o aplicaţie EKG. Acesta este şi primul ceas din lume cu senzor EDA, care măsoară răspunsul activităţi electrodermale pentru a analiza nivelul de stres.
Analiza EKG a ceasului poate fi descărcată şi trimisă unui medic. Se poate comanda de pe eMAG.