În vreme ce unele companii dezvoltă soluții de șofat autonom pentru vehiculele de pasageri, iată că americanii de la Ford doresc să implementeze o asemenea tehnologie și pe automobilele off-road. Vestea de față ne este dezvăluită pe seama unui brevet proaspăt primit de americani.
Documentele certificării descriu un sistem de șofat autonom pentru un vehicul off-road, sistem ce va permite trecerea peste obstacole fără a fi nevoie de acționarea manuală a comenzilor. Numeroși senzori se află la mijloc, dar și sistem radar, camere, senzori de condiții meteo și senzori de înălțime.
Aflăm că tehnologia autonomă va decide dacă este sigură navigarea peste un obstacol, lucru ce va fi realizat în funcție de anumiți factori. Și numărul de pasageri constituie o regulă, asta pentru că la o încărcătura prea mare există riscul de răsturnare la momentul traversării unui obiectiv.
Nu se știe cât de apreciată va fi această tehnologie în condiții de off-road, asta pentru că vorbim despre un hobby mai mult, unul pe care pasionați nu vor să îl ofere pe tavă tehnologiei de șofat autonom. Cel mai probabil utilitatea sa se va dovedi în momentul unui impas, atunci când vehiculul este blocat și factorul uman rămâne fără soluții.