Frământări interne la RIM, producătorul de BlackBerry-uri – un angajat dezvăluie problemele companiei într-o scrisoare publică

0
708

Trebuie menţionat din start că de la publicarea scrisorii deschise a angajatului RIM până acum, compania canadiană a avut timp să catalogheze declaraţiile angajatului drept false… Ei bine, să revenim la povestea iniţială: un angajat la nivel înalt al companiei Research in Motion, producătorul de terminale BlackBerry a oferit celor de la Boy Genius Report scrisoarea trimisă celor doi co-CEO ai companiei. Ce a urmat aflaţi mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Trebuie remarcat faptul că această scrisoare vine după ce rezultatele financiare ale celor de la RIM au fost sub aşteptările analiştilor, iar acţionarii au început să pună presiune pe conducerea companiei pentru o reorganizare. Asfel, cei doi co-CEO nu vor mai avea şi funcţii de preşedinţi, care vor fi aleşi separat, pentru un control mai descentralizat al companiei.

Revenind la scrisoarea „angajatului de nivel înalt”, aceasta începe cu misterioasa persoană afirmând că şi-a pierdut încrederea în compania pentru care lucrează, dar şi că îşi ascunde această atitudine, deşi pasiunea i-a pierit. Ba chiar aflăm că acelaşi sentiment este prezent şi în rândul angajaţilor. Este menţionată şi tranziţia în care se afla compania, dar şi haosul instaurat în cadrul creatorului tabletei PlayBook.

Printre problemele principale ale firmei canadiene subliniate în scrisoare se numără lipsa de interacţiune cu angajaţii, lipsa unei relaţii bune cu presa şi lipsa de pedepse pentru cei care se fac vinovaţi de „bube” precum eşecul numit BlackBerry 9530, la capitolul software. Creatorul versiunii de software respective încă lucrează la RIM, deşi scrisoarea îl declară vinovat şi meritând o pedeapsă, poate chiar concedierea.

Angajatul misterios mai doreşte şi o mai bună colaborare cu dezvoltatorii şi mai puţin cu operatorii. Răspunsul celor de la RIM contestă întâi autencititatea scrisorii, amintind apoi de creşterile recente ale producătorului canadian, care dispune de 3 miliarde de dolari cash şi zero datorii. RIM este aceeaşi companie care a vândut 13.2 milioane de BlackBerry-uri în trimestrul trecut, deci ar fi nedrept să spunem că acest producător are probleme… Creşterea sa încetinită este totuşi un defect ce trebuie corectat. Cum? Doar analiştii şi capetele luminate de la RIM ştiu…