Dacă e clar cine domină piaţa smartphone (Samsung), cine făcea legea la ceasuri inteligente (Apple Watch), poate sunteţi curioşi care este cel mai bine vândut device din zona boxelor inteligente. E vorba despre Google Home Mini şi avem detalii mai jos.
Amazon Echo Dot a fost perceput multă vreme ca un produs best seller, dar cumva a fost surclasat de Google Home Mini. Vorbim aici despre vânzări la nivel global, conform unui raport Strategy Analytics. Firma de studii de piaţă indică faptul că micuţul device Google a reprezentat 1 din 5 smart speakere livrate în trimestrul 2 al acestui an. A depăşit deci Echo Dot şi ajungând la 2.3 milioane de unităţi la nivel global.
Asta în vreme ce rivalul Amazon avea 2.2 milioane. Împreună, produsul Amazon şi cel Google au reprezentat 38% din livrările globale. T2 2018 a însemnat 11.7 milioane de boxe inteligent livrate, iar partea leului au avut-o Google şi Amazon (4 din 5 dispozitive). Pe locul 3 după Home Mini şi Echo Dot se află Amazon Echo, cu 1.4 milioane de unităţi apoi ineditul Alibaba Tmail Genie şi Google Home.
Apple HomePod nu a prins nici măcar top 5 dar a avut o cotă de 6% totuşi. Avantajul său e că a obţinut o cotă mare din veniturile segmentului, prin prisma preţului său mai ridicat. Acolo unde Home Mini şi Echo Dot au generat 17% din veniturile segmentului, Apple HomePod a ajuns la 16% singur. Strategy Analytics indica şi că mai este loc pe piaţă, iar această zonă este în creştere.