Google a avut o abordare inedită la începutul acestui an, atunci când a lăsat terţe părţi ca LG, Lenovo sau JBL să lanseze boxe inteligente cu ecran şi Google Assistant. Google nu a lansat totuşi un flagship care să rivalizeze cu Amazon Echo Show şi cu acel model cu ecran de la Facebook despre care am tot auzit în ultima vreme. Au lansat doar o platforma „Smart Displays”.
Acum aflăm că proiectul propriu Google e din nou pe drumul cel bun. Indicii vin de la Rishi Chandra, vice preşedinte Google, care a ajuns de la şefia grupului Chromecast la cea a produselor electrocasnice şi electronice Google. Asta înseamnă că acoperă Chromecast, Google WiFi şi Google Home. Oficialul a menţionat recent că pe lângă acele device-uri există şi categoria „smart displays”.
Google a încercat marea cu degetul prin partenerii mai sus menţionaţi la CES 2018 şi sincer să fiu, or fi difuzoarele acelea performante, dar numai arătoase nu sunt. Amazon Echo Show nu a fost nici el primit la fel de bine ca hiturile din categoria Echo, poate şi pentru că are preţul ceva mai mare. Pe de altă parte faptul că Facebook pregăteşte un device similar cu ecran de 15 inch mi se pare prea mult.
Ideea e clară: se mizează acum pe un produs de nişă, centrat în jurul lui Google Assistant, cu capacitate de apelare video, ecran generos şi dotări peste medie în zona boxelor inteligente. Posibil să aflăm mai multe în cadrul Google I/O luna viioare. AI-ul şi machine learning-ul vor fi în centrul experienţei.