Google își îmbunătățește securitatea și funcționalitatea în aplicația mobilă Chrome – pentru Android si iOS. Începând de astăzi, versiunea mobilă a aplicației își va anunța utilizatorii dacă una dintre parole a fost compromisă și îi îndrumă spre rezolvarea problemei.
În caz de alertă, aplicația ne va duce direct în ecranul de schimbare a parolei compromise, a oricărui serviciu, pentru o soluționare cat mai rapidă. Pentru verificarea parolelor, aplicația mobilă Chrome trimite o copie a acestora, folosind o formă specială de criptare care nu dezvăluie însă numele sau parola utilizatorului.
Safety Check este o altă funcție ce va fi disponibilă în primă fază pe device-urile iOS într-o versiune viitoare a browserului mobil. Prin această funcție se poate verifica manual dacă vreuna dintre parole a fost compromisă, vă poate informa dacă navigarea în siguranță este activată și dacă versiunea Chrome pe care o utilizați dispune de cele mai recente update-uri de securitate. De asemenea, pe iOS veți putea utiliza browserul Chrome pentru autentificarea în siguranță în alte aplicații sau browsere. Pentru îmbunătățirea securității, veți putea utiliza Face ID sau amprentă înainte de orice autentificare.
La începutul acestui an, Google a adăugat în browserul Chrome pentru desktop-uri funcția „Navigare Sigură Îmbunătățită” (Enhanced Safe Browsing), care oferă utilizatorilor Chrome opțiuni pentru o protecție îmbunătățită.
Compania declară că printre utilizatorii care au activat această funcție pe desktop-uri, metodele lor de detectare a phishing-ului au împiedicat cu 20% mai mulți utilizatori spre a-și introduce datele pe site-uri destinate phishing-ului.
În curând, compania va adăuga și pe dispozitivele Android funcția „Enhanced Safe Browsing” care ne va proteja împotriva phishing-ului, malware-ului sau alte site-uri periculoase folosind date distribuite în timp real cu serviciile de securitate Google.
Dezavantajul este, desigur, că acum vom distribui mai multe date în timp real cu marea companie.