Google pregăteşte un serviciu/produs de gaming de ceva vreme, după cum au tot arătat-o scăpările din ultima vreme. O primă mişcare vine din zona lui Chrome, oricât de ciudat ar suna asta. Astfel, prin intermediul lui Project Stream veţi putea juca jocuri AAA precum Assassin’s Creed Odyssey direct din browserul Chrome.
Google vrea să îţi permită să te joci direct din browser dacă ai un PC destul de puternic. Jocul va rula pe un server remote, în stil similar cu toate serviile de cloud gaming ca PlayStation Now de exemplu. Îţi trebuie evident o conexiune rapidă şi un PC foarte solid. Project Stream debutează printr-un parteneriat cu Ubisoft, care aduce Assassin’s Creed Odyssey pe PC.
Începând de pe 5 octombrie, data de lansare a acelui joc anumiţi testeri norocoşi vor avea acces la titlul Ubisoft. Vă puteţi înscrie aici pentru test, dar din păcate oferta se aplică doar pentru utilizatorii din SUA. Partea bună e că jocul nou va fi disponibil gratuit pe perioada acestui test. Condiţiile pentru a participa sunt de a avea minim 17 ani sau mai mult şi o conexiune Internet de cel puţin 25 Megabits pe secundă.
Sony şi NVIDIA au propriile versiuni de cloud gaming, dar sunt şi companii care nu au avut succes cu proiecte de gen. GameFly s-a închis cu o lună în urmă, iar OnLive cu 3 ani în urmă. Se doreşte tot mai mult înfiinţarea unui soi de Netflix pentru jocuri, aşa încât să plăteşti doar abonament şi să te joci ce vrei şi cât vrei pe un PC high end. Marea problemă e delay-ul, pe care nu îl simţi aşa abitir la muzică şi filme, dar la jocuri contează fiecare milisecundă.