GoPro Hero 8 Black apare în noi fotografii oficiale + dotări; Avem şi imagini cu GoPro Max

1
2079

Luna trecută au început să tot apară imagini cu noul GoPro Hero 8, iar acum descoperim că lansarea sa e foarte aproape. Mai mult de atât avem o nouă serie de fotografii oficiale cu produsul, dar şi cu noul GoPro Max. Toate vin de la Roland Quandt de la WinFuture, un zvonac de încredere, care a dezvăluit şi Huawei Mate 30 Pro înainte de vreme.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Aflăm că GoPro Hero 8 va veni cu un aşa numit „media module’. Acest modul special îţi va permite să îi ataşezi diferite accesorii, precum un reflector, microfon şi altele de gen. GoPro vrea să lanseze şi un accesoriu „Floaty”, care va ajuta camera să plutească pe apă. Scăpările din luna august indicau şi faptul că GoPro Hero 8 ar urma să aducă filmare 4K la 120 FPS.

GoPro Hero 8 Black apare în noile imagini şi va sosi cu un senzor de 12 megapixeli, capabil de filmare 4K la 60 FPS şi Full HD la 240 FPS. Nu ştim cum a rămas cu 4K la 120 FPS. Vom primi şi suport pentru captură RAW, TimeWarp şi un mod special Night. În plus, camera va fi capabilă de live streaming pe YouTube şi alte platforme. Hero 8 Black aduce captură în H.264/AVC şi H.265/HVEC.

Sursa afirmă că va măsura 63 x 45 x 33 mm şi va cântări 116 grame. Bateria sa de 1220 mAh se va încărca în 90 de minute via USB-C.

GoPro Max are rolul de a îl înlocui pe GoPro Fusion 360. Această cameră cu captură la 360 de grade va filma în 4K la 60 FPS sau 2.7K la 120 FPS. Nu ştim alte dotări în afară de bateria de 1220 mAh. Se tot zvoneşte că vom vedea un debut al noilor produse GoPro în această lună. GoPro Hero 8 Black ar costa în jur de 470 de euro, iar GoPro Max nu are preţ.

Galerie foto: