GoPro tocmai a scăpat primele detalii despre modelul GoPro Hero 8 și iată că apare încă o cameră a sa nelansată încă. E vorba despre modelul GoPro Max, care tocmai a scăpat pe web. Acesta este un dispozitiv gândit pentru captură la 360 de grade.
Avem de-a face cu urmașul lui GoPro Fusion 360 și nu avem încă detalii clare despre el. Știm totuși că GoPro Hero 8 va sosi în septembrie și ne așteptăm la același lucru pentru modelul Max. Aceste fotografii provin de la Ministerul de Comunicații din Japonia, iar produsul a fost certificat și de către FCC.
Observăm că avem de-a face cu o cameră compactă, pătrată, cu obiectiv generos și un ecran pe care să ne vedem capturile. Are obiectiv în față și spate pentru a realiza captura la 360 de grade. La debut GoPro Fusion 360 costa 700 de dolari și mă aștept la un preț similar pentru succesorul său.
Varianta din 2017 folosea două obiective pentru a filma video 5.2K la 30 FPS și realiza capturi sferice la 18 megapixeli. Existau și microfoane speciale pentru captura sunetului la 360 de grade și aveam și corp rezistent la apa și praf. Includea și GPS, WiFi, Bluetooth, accelerometru, giroscop și busolă.