Huawei a lansat în acest an o boxă inteligentă care arată fix ca Google Home, iar acum a clonat şi Apple HomePod. Rezultatul se numeşte AI Speaker şi tocmai a fost prezentat în China. Avem detalii mai jos.
Acest debut a venit în cadrul unui eveniment dedicat lui Mate 20 în China. Designul este unul clasic, cilindric, cu exterior stil „meşă” şi butoane Mute, Call şi de volum în zona superioară. Corpul este acoperit cu material textil şi vine în completarea lui AI Cube lansat luna trecută şi bazat pe Alexa. Huawei AI Speaker optează pentru asistentul vocal Xiaoyi şi nu pentru Assistant sau Alexa.
Costă mult mai puţin decât Apple HomePod, adică 60 de dolari versus cei 350 de dolari ai produsului de la gigantul din Cupertino. Încă nu ştim dacă vom vedea şi o lansare globală, dar nu par indicii în această direcţie. Boxa foloseşte tehnologia companiei daneze Dynaudio, împreună cu algoritmul Histen de la Huawei, care se axează pe egalizarea muzicală şi se găseşte pe telefoanele şi tabletele Huawei.
La bord se află difuzoare de 2.25 inch şi 10W, 6 microfoane şi avem şi suport pentru recunoaşterea vocii unei persoane. Produsul vine pe alb sau gri şi la preţul său mă aştept la vânzări excelente, cel puţin în China.