Marele eveniment de gală Huawei a avut loc astăzi şi odată cu el a sosit trio-ul de flagshipuri de toamnă ale companiei chineze. E vorba despre Huawei Mate 20, Huawei Mate 20 Pro şi Huawei Mate 20X. Sunt şi câteva surprize şi funcţionalităţi pe care scăpările nu le menţionaseră. Le aflaţi mai jos.
Huawei Mate 20
Huawei Mate 20 este cel mai ieftin model din „tripletă”, care vine cu un ecran IPS LCD de 6.53 inch cu rezoluţie Full HD+, dar şi un decupaj mult mai îngust al ecranului, în stil „picătură de apă”. La bord găsim procesorul Kirin 980, acelaşi de pe celelalte două modele, cu un NPU dual pentru AI şi 4 sau 6 GB RAM. Avem şi 128 GB stocare flash, dar şi noul slot nanoSD pentru carduri de memorie de până la 256 GB.
Acest smartphone are doar un singur difuzor şi nu două, precum cel Pro. Vine şi cu o cameră triplă în spate, dar diferită de varianta Pro. Astfel, ea combină un senzor principal de 12 megapixeli cu deschidere F/1.8 cu un senzor secundar de 16 megapixeli cu obiectiv ultra wide (F/2.2) şi cu senzor de 8 MP cu obiectiv telephoto. Selfie-urile se realizează cu o cameră de 24 de megapixeli. Bateria de 4000 mAh este o altă dotare care sună bine aici, dar din păcate nu aduce la pachet încărcarea wireless sau standardul de încărcare rapidă prin fir la 40W al variantelor superioare.
În spate avem un scanner de amprente şi chiar şi jackul audio a rămas teafăr. Pe de altă parte nici urmă de corp rezistent la apă şi praf şi nici de autentificare facială 3D. Huawei Mate 20 vine cu un preţ de 800 de euro pe plan european pentru varianta cu 4 GB RAM şi 128 GB stocare flash.
Huawei Mate 20 Pro
Flagshipul real de toamnă al celor de la Huawei este Huawei Mate 20 Pro, care se remarcă prin nuanţa sa „smarald” sau acel albastru viu care se metamorfozează în faţa privirilor noastre. Ecranul oferit aici este un OLED de 6.3 inch cu rezoluţie Quad HD+ şi suport HDR. Bretonul devine mai lat, ascuzand un mecanism de autentificare facială 3D. Observaţi şi că faţă de Mate 20 nu mai avem cititorul de amprente în spate, el fiind integrat în ecran.
La interior se află procesorul Kirin 980, cu 6.9 miliarde de tranzistori şi cu un boost de 75% la performanţă faţă de predecesorul său, dar şi un consum mai eficient cu 58%. O unitate dual NPU (Neural Processing Unit) este de asemenea la posturi, ocupându-se de funcţiile AI. Mate 20 Pro vine în variante cu 6 sau 8 GB RAM, dar şi 128 GB stocare flash, plus noul slot nano SD, cu capacităţi până la 256 GB.
Captura foto se realizează cu o cameră principală în formă de pătrat, cu 3 senzori, de 40 MP + 20 MP + 8 MP, cu obiectiv wide angle + ultra wide + telephoto. Acesta din urmă asigură un zoom optic de 3X, fără rival pe piaţă. Ni se promite ca şi la Mate 20 o captură closeup foarte apropiată, la numai 2.5 cm de subiectul fotografiat. Printre funcţionalităţile AI ale camerei se numără AI Cinema Mode, care ajustează automat saturarea, luminozitatea şi nuanţa. Există şi desaturare pentru a filma un subiect colorat, în vreme ce fundalul este alb-negru.
Mai găsim şi o funcţie care va permite crearea unui material video fără persoana pe care nu o doriţi în cadru. Pentru selfie folosim o cameră de 24 de megapixeli cu deschidere F/2.0. Bateria lui Mate 20 Pro are o capacitate de 4200 mAh şi vine cu încărcare ultra rapidă Huawei SuperCharge 40W, dar şi încărcare wireless. În doar 30 de minute bateria ajunge de la zero la 70% şi avem şi încărcare wireless, ba mai mult putem încărca şi alte device-uri, chiar şi un iPhone nou.
Un plus faţă de Mate 20 este setul de difuzoare stereo, unul earpiece de sus şi unul jos ascuns perfect, fără o grilă dedicată. Mate 20 Pro costa de la 999 de euro în sus pe piaţa europeană.
Huawei Mate 20X
Lansarea specială a zilei este un colos, un mamut, telefonul Huawei Mate 20X, care vine cu ecran de 7.2 inch. Vine cu baterie de 5000 mAh şi pare o combinaţie între Mate 20 şi Mate 20 Pro. Are şi rol de rival pentru Galaxy Note 9, mulţumită compatibilităţii cu un stylus. În ciuda diagonalei crescute, rezoluţia rămâne doar Full HD+, pe un panou OLED. Specificaţiile includ un procesor octa core HiSilicon Kirin 980, cu GPU Turbo 2.0, care asigură o experienţă perfectă de gaming.
Huawei Supercool este o funcţie de răcire nouă, care foloseşte o cameră de răcire cu vapori şi o folie de grafen pentru disiparea căldurii. Avem şi acustică stereo Dolby Atmos şi baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă Huawei SuperCharge. O veste bună e că se păstrează camera triplă de pe Mate 20 Pro, ce include un senzor principal de 40 MP, secundar de 20 MP (ultra wide) şi senzor triplu de 8 MP telephoto cu zoom optic 3X.
Pentru productivitate primim un stylus M-Pen cu 4096 de nivele de presiune, care va permite să luaţi notiţe, să desenaţi şi să realizaţi alte taskuri de productivitate. Produsul costă de la 900 de euro în sus şi vine pe 26 octombrie.