IFA 2017: Harman Kardon Allure este prezentat oficial în Berlin; speaker Hi-Fi cu Amazon Alexa

0
1399
Harman Kardon

Numărul de boxe inteligente crește în aceste zile când în Berlin are loc târgul de tehnologie IFA 2017. Chiar Harman Kardon prezintă un asemenea speaker numit Allure și afișat în imaginile de mai jos. Vine echipat cu asistentul vocal Amazon Alexa și ne promite acustică Hi-Fi!

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest produs optează pentru o formă ceva mai rotunjită și la prima vedere ai zice că este un ghiveci sci-fi. Boxa de față dispune de un subwoofer 3.5 pentru ca sunetul să fie răspândit la 360 grade în toată casa, calitatea audio fiind aceeași indiferent de zona în care vă aflați.

Harman Kardon

Ni se oferă și suport pentru streaming audio wireless folosind conexiunea Bluetooth și un sistem de 4 microfoane cu tehnologie de anulare a zgomotului de fundal. Vedeta este bineînțeles asistentul virtual Amazon Alexa care va fi mereu la dispoziția utilizatorilor pentru a răspunde comenzilor și întrebărilor primite.

Grație microfoanelor integrate aici, asistentul virtual ne va înțelege foarte clar comenzile din camera în care ne aflăm. Se pare că boxa inteligentă Harman Kardon Allure va debuta din această iarnă la un preț recomandat de 249.95 dolari!