Sony nu a uitat de fanii şi clienţii care doresc telefoane cu corp compact şi diagonală mică, lansând la IFA 2017 terminalul Sony Xperia XZ1 Compact. Acest model are un ecran cu diagonală de doar 4.6 inch, dar în ciuda acestui fapt are cel mai bun procesor Snapdragon şi cel mai nou Android.
Da, aţi citit bine, deşi Xperia XZ1 Compact are doar un display HD, optează pentru un Qualcomm Snapdragon 835 drept CPU şi rulează Android 8.0 Oreo din fabrică. O face pe baza a 4 GB RAM şi 32 GB spaţiu stocare şi aduce şi slot microSD. Bateria este de 2700 mAh, care sună excelent la aşa o diagonală, mai ales că aceeaşi capacitate o are şi flagshipul Xperia XZ1.
Mai vedem la bord şi suport Quick Charge 3.0 şi în cazul în care vă întrebaţi, nu, ecranul nu are suport HDR. În schimb la acustică stăm bine, cu două difuzoare stereo frontale, redare 24 bit la căşti şi jack audio la posturi. XZ1 Compact măsoară 9.3 mm în grosime, cântăreşte 140 de grame şi este fabricat din policarbonat şi fibră de sticlă aparent.
Este în continuare rezistent la apă şi praf şi are un scanner de amprente montat lateral. În faţă se află o cameră de 8 MP pentru selfie, cu o lentilă super wide angle, iar în spate avem un senzor de 19 MP, cu telemetru laser, PDAF, stabilizare Steadyshot şi scanare 3D a obiectelor. Putem filma până la rezoluţie 4K cu acest telefon. Soseşte pe 4 octombrie pe argintiu, roz, negru sau albastru la suma de 599 dolari.