IFA 2018 nu e doar despre monitoare şi televizoare, la Berlin tocmai debutând şi noi boxe portabile de la Ultimate Ears. E vorba despre boxele portabile BOOM 3 şi MEGABOOM 3, care vin cu design nou, bazat pe material textil, dar şi un buton special numit Magic Button. Acesta se afla pe latura superioară a boxei şi oferă un control eficient pentru redarea de muzică.
Fiecare boxă este capabilă să redea sunetul la 360 de grade, permiţând utilizatorilor să audă notele aşa cum au fost gândite de artişti. MEGABOOM 3 plusează cu un bas profund şi claritate sporită faţă de modelul original. BOOM 3 şi MEGABOOM 3 vin cu rezistenţă IP67 la apă şi praf, aşa că le puteţi lua la piscină sau pe plajă. Au primit extra acoperire Bluetooth, de până la 45 de metri.
Forma cilindrică şi noul format le ajuta să plutească, deci le puteţi ţine în piscină sau în mare, fără grija de a le pierde. Noile boxe sunt compatibile cu sistemul de încărcare Ultimate Ears POWER UP, care e vândut separat şi oferă încărcare fără fir şi în poziţie verticală. Magic Button este un buton nou, care permite redarea, oprirea şi trecerea la următoare melodie direct de pe boxă, fără a fi nevoie de a utiliza telefonul.
Veţi putea să conectaţi boxa la telefon fără probleme, iar cu o singură atingere aveţi acces la întregul catalog Apple Music, cu peste 45 de milioane de melodii şi playlisturi ample. Magic Button poate fi folosit pentru a accesa listele de redare de pe contul Deezer Premium şi pe viitor se vor adăuga şi alte servicii. Se păstrează şi funcţia PartyUp de la modelele precedente permiţând conectarea în lanţ a până la 150 de boxe şi avem şi un egalizator personalizat.
Produsele vin pe 4 nuanţe în degrade: negru, roşu, albastru sau mov. Boxele ajung în magazine în septembrie, iar BOOM 3 costă 149 de euro, în vreme ce MEGABOOM 3 are preţul de 199 euro.