Încă din 2014 avem parte de leak-uri asociate unui așa numit Apple Car, primul automobil dezvoltat de către gigantul din Cupertino. De-a lungul anilor am avut tot soiul de scăpări, inclusiv de brevete asociate precum este cazul celui de azi. Ce scoate la iveală acesta descoperim din rândurile de mai jos!
Ca un reminder aflați că Apple are de mult timp în plan să intre în acest segment auto. Nu știm exact dacă firma din Cupertino vrea să dezvolte propria mașină, sau dacă este doar interesată de a furniza infrastructura și platforma menită să se regăsească pe viitoare vehicule.
Avem totuși o oarecare idee a modului în care toate acestea s-ar lega. Revenind la brevetul proaspăt descoperit, aflăm că iPhone-ul ar putea fi „cheia” acestui viitor Apple Car. Vorbim despre cheie la modul literalmente, fiind un plan al americanilor de a-și păstra clienții în ecosistemul creat.
Un detaliu pe care nu mulți îl cunosc este acela că noile iPhone-uri adoptă tehnologia Ultra Wideband. Aceasta ar fi aparent mai precisă decât cea Bluetooth. Se zvonea faptul că această tehnologie ar urma să fie utilizată alături de un accesoriu de tracking Apple. Acum apare și o funcționalitate nouă în ecuație.
iPhone-ul ar putea avea și rolul de cheie, permițând accesul și închiderea centralizată a automobilelor. Acest tip de acces keyless nu este ceva nou, dar are sens în situația de față Apple. Oferind acces keyless pe un viitor Apple Car folosind iPhone-ul este clar o metodă ingenioasă de a-i face pe actualii posesori să rămână fideli produselor companiei.